Monthly Archives: June 2018
CONTINUĂ LUCRĂRILE DE ZIDIRE LA PARACLISUL „SF. ONUFRIE”

După o serie de evenimente, prilejuite cu ocazia sărbătoririi Sfântului ocrotitor, la Așezământul pentru copii „SF. ONUFRIE”, continuă construcția Bisericuței copiilor. Astfel, lucrările de zidire ale Paraclisului au ajuns la etapa de realizare a cupolei centrale. În paralel cu aceasta, continuă și lucrările la sala de mese. Eforturile de susținere ale acestor lucrări sunt însemnate […]

Prezență Arhierească la hramul Așezământului pentru copii “Sfântul Onufrie”, Florești

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, prăznuirea Sf. Cuv. Onufrie cel Mare, a debutat la Mănăstirea Florești, în seara zilei de 11 Iunie 2018, începând cu ora 21, cu slujba privegherii de toată noaptea. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, înconjurat […]

Invitatie la Sarbatorirea Sfantului Cuvios Onufrie cel Mare, ocrotitorul Asezamantului pentru Copii. Sarbatoarea va incepe luni seara orele 21, la Manastirea Floresti.

Dragii nostri, cu multa bucurie va invitam sa participati la sarbatorirea Sfantului Cuvios Onufrie cel Mare, ocrotitorul Asezamantului pentru Copii. Sarbatoarea va incepe luni seara orele 21, la Manastirea Floresti, cu Slujba de Priveghere de noapte in cinstea Sfantului care va cuprinde Vecernia cu Litie, Utrenia urmata dupa miezul noptii de Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie […]

Back To Top